The New $100 Note. Know Its Features. Know It's Real.

Noile elemente de securitate ale bancnotei de 100$ actualizate

Pentru a proteja banii dumneavoastră şi pentru a reduce posibilităţile de falsificare, guvernul Statelor Unite îmbunătăţeşte în mod continuu elementele de securitate ale monedei naţionale. Noua bancnotă de 100$ este ultima bancnotă a monedei americane, care va fi reconfigurată prin adăugarea unor elemente de securitate avansate. Este ultima denominare din familia bancnotelor reconfigurate, introduse prima dată în 2003 începând cu bancnota de 20$ şi continuând cu cele cu valoarea de 50$, 10$ şi 5$.

Peste un deceniu de cercetare şi dezvoltare au dus la elementele de securitate înglobate în noua bancnotă de 100$. Bancnota de 100$ actualizată dispune de o serie de elemente de securitate, incluzând două caracteristici noi şi avansate, care îngreunează falsificarea, însă uşurează verificarea autenticităţii de către consumatori şi companii.

Banda de securitate 3-D: Căutaţi banda albastră pe aversul noii bancnote de 100$, cu imagini ale unor clopote şi cifre de 100. Înclinaţi bancnota înainte-înapoi, concentrându-vă pe bandă. Mişcând bancnota, veţi observa, cum clopotele se vor schimba în cifre de100. Când înclinaţi bancnota înainte-înapoi, clopotele şi cifrele de 100 se mişcă în lateral. Dacă înclinaţi bancnota în lateral, acestea se mişcă sus-jos. Banda este ţesută în hârtie şi nu tipărită, prin folosirea de micro-tehnologie avansată. Pentru a crea iluzia clopotelor şi cifrelor de 100 mişcătoare, s-au folosit aproape un milion de microlentile.

Banda de securitate 3-D

Clopotul din jgheabul de cerneală: Căutaţi un clopot, care îşi schimbă culoarea, într-un jgheab arămiu pe aversul noii bancnote de 100$. În funcţie de unghiul de înclinare, imaginea clopotului îşi schimbă culoarea de la arămiu la verde, un efect, care va face ca clopotul să pară ca şi cum ar apărea şi dispărea din/în jgheabul de cerneală.

Clopotul din jgheabul de cerneală

Ambele elemente de securitate prezentate oferă o posibilitate simplă şi subtilă de verificare a autenticităţii, când nu este posibilă verificarea la lumină.

Totodată, am păstrat trei elemente de securitate extrem de eficiente ale vechii bancnote de 100$.

Filigranul-portret: Ţineţi bancnota la lumină şi căutaţi imaginea vagă a lui Benjamin Franklin în spaţiul lăsat liber de lângă portret, în partea dreaptă. Imaginea este vizibilă pe ambele laturi ale bancnotei.

Filigranul-portret

Firul de securitate: Ţineţi bancnota la lumină şi veţi observa firul încastrat, care se deplasează vertical lângă portret, pe partea stângă. Firul are întipărite literele USA şi cifra 100 într-un model alternativ, vizibile de-a lungul firului de pe ambele părţi ale bancnotei. Iluminat cu lumină ultravioletă, acest fir străluceşte în roz.

Firul de securitate

Cifra 100, care îşi schimbă culoarea: Înclinaţi bancnota şi veţi observa, cum cifra 100 din colţul dreapta-jos de pe aversa bancnotei îşi schimbă culoarea din amărui în verde.

Cifra 100, care îşi schimbă culoarea

Elemente adiţionale de design şi de securitate

Imprimare în relief: Mişcaţi-vă degetul sus-jos pe umărul lui Benjamin Franklin, pe partea stângă a bancnotei. Veţi simţi o asprime la atingere, rezultat al procesului avansat de imprimare intaglio, folosit la crearea imaginii. Se pot observa imprimări în relief tradiţionale pe toată suprafaţa bancnotei de 100$, conferind bancnotei americane autentice textura sa distinctivă.

Imprimare în relief

Cifra 100 aurie: Căutaţi cifra mare şi aurie de 100 pe reversul bancnotei. Aceasta ajută la distingerea valorii de către persoanele cu vederea slabă.

Cifra 100 aurie

Elemente micro-imprimate: Căutaţi cu atenţie cuvintele de dimensiuni mici imprimate pe gulerul jachetei lui Benjamin Franklin, în jurul spaţiului liber unde apare portretul-filigran, de-a lungul condeiului din aur, şi pe chenarul bancnotei.

Elemente micro-imprimate

Însemnele Rezervei Federale
Un sigiliu universal lângă portret, pe partea stângă, reprezentând întregul Sistem al Rezervelor Federale. O literă şi o cifră situate sub seria din partea stângă identifică Banca Rezervelor Federale emitentă. Există 12 bănci ale Rezervelor Federale regionale şi 24 de sucursale amplasate în oraşele importante din Statele Unite.

Însemnele Rezervei Federale

Seriile
Combinaţia unică de unsprezece cifre şi litere apare de două ori pe aversul bancnotei. Aceste serii unice ajută agenţiile de aplicare a legii în identificarea bancnotelor falsificate, dar şi Biroul de Gravare şi Imprimare în monitorizarea standardelor de calitate ale bancnotelor pe care le produce.

Seriile

Însemnul FW: Bancnotele de 100$ actualizate se tipăresc în două facilităţi: În Fort Worth, Texas, şi la Washington, D.C. Noile bancnote de 100$ tipărite la Forth Worth vor avea înscrise literele FW în colţul din stânga-jos de pe aversul bancnotei, lângă cifra 100, pe partea dreaptă. Dacă bancnota nu are însemnul FW, a fost tipărită la Washington, D.C.

Însemnul FW

Portretul şi vinieta: Portretul lui Benjamin Franklin, unul dintre Părinţii Fondatori ai Statelor Unite, va rămâne pe aversul noii bancnote de 100$. Pe reversul bancnotei va apărea o vinietă reprezentând Sala Independenţei, spatele clădirii, şi nu faţa. Formele ovale din jurul portretului şi timbrului au fost îndepărtate şi imaginile au fost mărite.

Portretul şi vinieta

Simbolurile libertăţii: Simbolurile americane ale libertăţii de pe noua bancnotă de 100$ — enunţuri din Declaraţia de Independenţă şi condeiul cu care Părinţii Fondatori au semnat documentul istoric — se găsesc lângă portret, pe partea dreaptă.

Simbolurile libertăţii

Culoarea: Culoarea de fundal a noii bancnote de 100$ este albastru deschis. Culoarea adaugă un strat de complexitate designului noii bancnote de 100$, fiind diferită pentru fiecare denominare în parte, pentru a uşura diferenţierea. Deoarece poate fi reprodusă de potenţialii falsificatori, nu utilizaţi culoarea pentru verificarea autenticităţii bancnotelor.

Culoarea
Bookmark and Share
$100 Note